În Primul Război Mondial, a luptat ca locotenent de infanterie în Regimentul 6 Vînători și a fost decorat cu ordinul Steaua României cu panglica Virtute Militară. Odată revenit de pe front, ca tânăr membru al Societatei Arhitecților Români, Constantin Nănescu se implică începând cu 1919 în eforturile de reluare a activității S.A.R. și a Revistei Arhitectura după război. În acest sens, și-a desfășurat activitatea ca secretar al Comitetului S.A.R. în 1920, ca membru al Comitetului S.A.R. în 1924 și 1925 și ca membru fondator al Fondului de Rezistență a Revistei Arhitectura în 1924, când a făcut o donație de 2000 lei. Din 1920 și până la moartea sa a contribuit și din postura de redactor la publicarea revistei Arhitectura cu schițe, proiecte și articole. În 1920, a câștigat în colaborare cu sculptorul I. Iordănescu concursul organizat de Primăria Capitalei pentru proiectul Placei comemorative monumentale a funcționarilor Primăriei Orașului București morți în război 1916-1919, cu macheta ce avea drept motto Cartea neamului.

Arhitectul Constantin Nănescu își desfășura activitatea de proiectare în București, având sediul la adresa str. Stirbey Voda, nr.129. De-a lungul carierei sale, a proiectat clădiri rezidențiale, dar și publice, abordând atât stilul neoromânesc, promovat de Școala de Arhitectură la începutul secolului al XX-lea, cât și stiluri occidentale, preluate în spațiul românesc pe filiera franceză (Art Deco sau modernism). S-a remarcat în perioada 1927-1929, când a realizat în colaborare cu arhitectul Moritz Wagner proiectul pentru Sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (azi Biblioteca Județeană „George Barițiu”) din Brașov. Tot atunci, a câștigat împreună cu arhitectul Gheorghe Simotta concursul organizat pentru Primăria Brașov.

După preluarea în 1931 a întregului  sistem telefonic al României de către Societatea Anonimă Română de Telefoane, Constantin Nănescu va proiecta timp de aproape 10 ani noile clădiri destinate a adăposti centralele telefonice automate în orașe din toată țara: Ploiești, Sinaia, Iași, Arad, Cluj-Napoca, Brăila, Galați, Craiova, Constanța, Oradea, Timișoara, Chișinău, Cernăuți, Brașov, Câmpina.

Între 1942 și 1944 a activat ca profesor de construcții la Facultatea de Arhitectură, elaborând un curs care devenise mândria facultății, fiind cunoscut și studiat de studenții facultăților de construcții din cadrul celor trei școli politehnice din țară. De altfel, în articolul Însemnări din evoluția construcțiilor, publicat în revista Arhitectura din 1943 – 44, pleda pentru noile tehnologii și materiale de construcții, pe care le considera superioare celor vechi: structurile de beton armat, „vibrat” sau „de tensiune”, structurile metalice, structurile șarpantelor „din scânduri așezate în rețea sau din scânduri suprapuse și lipite […] sau din scânduri pironite sau bulonate”, calculul fundațiilor în funcție de studiile geotehnice s.a. 

Arh. T. T. Socolescu, afirma în 1944 despre profesorul arhitect Constantin Nănescu: „Se identificase cu totul acestei școli, dovedind calități didactice deosebite cari l-au remarcat de la început, situând-l astfel între cei mai buni profesori pe care i-a avut facultatea noastră. […]  A muncit […] cu atâta pasiune, că ne uimea pe toți. Era nedespărțit de atelierul lui, de studenții săi pe cari ii iubea și ajuta din tot sufletul, ca să învețe această artă pe care el însuși o învățase cu entuziasm […].” În paralel, rămăsese implicat în activitatea Societății Arhitecților Români, ocupând funcția de vicepreședinte al Consiliului S.A.R. în 1942 și 1943.

Ocupă, de asemenea, funcția de consilier tehnic în Ministerul Lucrărilor Publice, ce presupunea și prezența pe șantier. În luna iunie a anului 1944 este implicat într-un accident de mașină, făcând parte dintr-o delegație ce făcuse verificări pe șantierele din apropierea orașului Pitești. Este internat în Spitalul Militar al C.E.C. din București și, deși rănile suferite nu erau grave, din lipsa personalului de specialitate¹ și deci a unor îngrijiri adecvate, moare pe 25 iunie 1944. La înmormântarea sa, prietenii, colegii și studenții săi l-au elogiat pentru cariera sa de arhitect și profesor, accentuând totodată calitățile sale umane: cinste, bunătate, perseverență, generozitate, modestie.

În onoarea sa, Facultatea de Arhitectura a creat premiul arh. Constantin Nănescu care urma a se acorda anual celui mai bun proiect de construcții executat de studenții arhitecți.

Fișă realizată de arh. Ștefana Pascu-Nica

•