Vila Boeru – Modernism Ascuns

Născut în 1883 în Câmpina, Niculae Boeru a fost un personaj important în cercurile politice, financiar-bancare, economice și socio-culturale ale României. A fost consilier local și ajutor de primar în cadrul Primăriei Câmpina, deputat, filantrop¹, sindic² al Bursei din București între 1923 și 1929, colaborator al ziarului Plutus (al comerțului, industriei, finanțelor și agriculturii) în 1923-1924, membru în Comisiunea Specială pentru Alcătuirea unui Anteproiect de lege a Bursei de Valori și Mărfuri din București în 1923, precum și unul dintre cei mai mari acționari ai societății anonime române SINTRA (Sindicatul de Transporturi Internaționale ale Industriei Petrolifere) în 1929. În acest context, în anul 1935, își construiește la Câmpina o locuință modernă, cu încăperi generoase și dotări de ultimă oră, după planurile arhitectului Horia Creangă. Imobilul era situat în zona centrală a orașului, la doar 100 m de fosta vamă a Câmpinei. În prezent, clădirea vămii nu mai există, iar vecinătățile casei Boeru au fost afectate de sistematizările din anii 1980, dar și de intervențiile haotice de după Revoluție.

Arhitectul Horia Creangă, exponent al stilului modernist pur, realizează aici proiectul unei locuințe cu puternice influențe locale, fapt ce reiese din documentația cuprinsă în dosarul de autorizare a construcției: acoperișul de tip șarpantă cu învelitoare de țiglă și streașină lată; placarea soclului cu piatră de râu „așezată”; marcarea accesului cu stâlpi din lemn pe soclu de piatră; balustrada din lemn a terasei de pe fațada principală. Estetica modernistă este prezentă prin mai multe caracteristici: orizontalitatea liniilor; zonificarea funcțiunilor și marcarea lor în fațade (opacitate pentru spațiile private și transparență pentru spațiile de reprezentare), fațadele albe, cu finisaj neted fără decorații; planul fluid, articulat, ferestrele de colț; asimetria; zona de intrare complet vitrată cu casete dispuse într-o rețea ortogonală. Horia Creangă acordă o deosebită atenție spațiilor intermediare, cu rol de legătură între interior și exterior. Astfel, proiectul prevede o zonă de acces acoperită aflată în legătură cu o terasă de tip balcon, ce glisează față de soclu pentru a genera un volum de sine stătător care pare că plutește. Cele 2 terase de pe fațadele dinspre grădină ale locuinței, facilitează legătura cu exteriorul, atât dinspre spațiile comune (hall-ul și sufrageria), cât și dinspre spațiile private (dormitoarele). Închiderea lor cu suprafețe vitrate se făcea cel mai probabil din rațiuni funcționale, de adaptare la clima submontană cu vânt puternic și precipitații abundente. În acest sens, terasele moderniste închise cu mari suprafețe vitrate îndeplinesc același rol ca geamlâcurile, des utilizate în arhitectura locală.

Casa a fost ridicată parțial pe fundația unei case mai vechi a proprietarului și parțial pe fundații noi din beton. Suprastructura imobilului este din cărămidă, cu șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă. Locuința avea 2 niveluri, parter și demisol parțial și o suprafață construită de 260 mp. Parterul era compus din hall și sufragerie, 4 dormitoare, baie, grup sanitar, bucătărie, oficiu, 2 cămări, 2 coridoare, scara și accesul de serviciu, 2 terase acoperite³, închise cu suprafețe mari vitrate (S-E și S-V) și o terasa neacoperită⁴, îngustă, dispusă pe aproape întreaga lungime a fațadei principale (N-E). La demisol se găseau o cameră pentru personalul de serviciu, un closet, camera tehnică, spălătoria, pivnița, o cămară, 2 coridoare și scara de serviciu. În camera tehnică erau instalate un cazan din fontă pentru încălzirea centrală tip National, un radiator Viena cu 7 elemenți, un grup pompare-pompă cu seria 08939 fabricată la Uzinele Metalurgice „Vasile Roaita” (Grivița Roșie) din București și un cazan pentru încălzit apa, cu capacitate de 300l. Locuința era branșată la sistemul de alimentare cu apă al orașului, însă proprietarul avea și un puț săpat în curte. De asemenea, casa era racordată și la electricitate, canalizare și gaze naturale. Încălzirea se făcea centralizat, cu calorifere.

În 1946-1947, Niculae Boeru construiește în spatele casei, aproape de fundul de lot, o clădire ce adăpostea un garaj și locuința șoferului, compusă din antreu, dormitor, baie, bucătărie, cămară, coridor și magazie. Noua clădire, cu suprafața construită de 81 mp, avea fundații din beton, pereți din cărămidă, acoperiș de tip șarpantă și învelitoare din țiglă. Proiectul era semnat de conductorul arhitect Ion S. Balhac. În ianuarie 1948, autoritățile comuniste au rechiziționat 3 dintre încăperile⁵ vilei Boeru, aici locuind cu chirie mai multe familii până la jumătatea anului 1949. Soții Maria și Niculae Boeru aveau în folosință exclusivă sufrageria, 2 dormitoare și câteva dintre dependințele de la parter și subsol, toate celelalte încăperi fiind folosite în comun cu chiriașii. În august 1949, familia Boeru a părăsit locuința de pe str. Ada Marinescu, nr.7.

Spre finalul anului 1949, în vila Boeru s-a stabilit, în regim de închiriere, sediul Comitetului Provizoriu al Plășii Câmpina, care a funcționat aici până la desființarea județelor și plășilor în 1950. Întregul imobil, teren și construcții, a fost naționalizat în perioada 1950-1955. Istoria se repeta. Vechea casă pe ale cărei fundații Niculae Boeru și-a ridicat locuința fusese rechiziționată în 1917 de către armata germană de ocupație, Etapa 300. Era vorba de „o casă de zid, acoperită cu tablă de fier, compusă din 4 camere, antreu, coridor și două cămăruțe și o bucătărie; la subsol, 2 camere și un beci”⁶. Fiind cunoscut faptul că militarii germani produceau distrugeri clădirilor pe care le ocupau, putem presupune că și acesta este unul dintre motivele pentru care, după război, fiind repus în drepturi, Niculae Boeru a decis demolarea vechii case și construirea alteia noi.

În 1962, în vila Boeru era sediul Sfatului Popular al Raionului Câmpina, care cel mai probabil a funcționat aici până în 1968, când prin reforma administrativ-teritorială s-au înființat județele. În perioada 1968-1970, imobilul s-a aflat în administrarea Institutului de Gospodărire Comunală Câmpina (IGCC). În 1970, imobilul trece parțial în patrimoniul Consiliului Popular al Orașului Câmpina în baza deciziei Consiliului Popular al Județului Prahova nr. 241/15.04.1970 – clădirea principală, o cabină de poartă (astăzi dispărută) și 1653 mp din terenul inițial de aproximativ 2703 mp.

În procesul verbal de predare-primire încheiat între reprezentanții IGC și CPOP, sunt descrise în amănunt toate încăperile și dotările acestora, dar și o parte dintre modificările aduse clădirii după naționalizare. Parterul era format din: terasa de acces (14.40 mp), hall (22.00 mp), culoar 1 (12.96 mp), sala ședințe⁷ (44 mp, inițial sufrageria), birou 1 (21.42 mp, inițial dormitor), birou 2 (24.96 mp, obținut prin unificarea a 2 încăperi, inițial baie – 10.56 mp și dormitor – 14.40 mp), birou 3 (27.60 mp, inițial dormitor), birou 4 (27.60 mp, inițial dormitor), birou 5 (18.00 mp, inițial terasă cu închideri vitrate), culoar 2 (5.70 mp), birou 6 (8.00 mp, inițial cămară), grup sanitar (2.00 mp), cămara (4.4 mp), birou 7 (9.6 mp, inițial bucătărie), cameră (6.4mp, inițial oficiu), birou 8 (19.30 mp, inițial terasă cu închideri vitrate). La subsol se păstra instalația de încălzire centralizată originară, inclusiv caloriferele.

Cu toate acestea, în planurile anexate procesului verbal apar neconcordanțe. Planul de situație nu corespunde cu planul parterului. O clădire nouă fusese alipită vilei Boeru, obturând aproape complet fațada de S-E. Această structură care nu era menționată în procesul verbal, fusese construită cândva în perioada 1958-1970 prin munca voluntară patriotică. După preluarea imobilului de către Consiliului Popular al Orașului Câmpina, aici au funcționat Casa Căsătoriilor și Secția Financiară.

Vila Boeru a fost revendicată de moștenitorii lui Niculae Boeru și retrocedată, însă în prezent nu este folosită, având o stare de conservare mediocră. Mai mult, față de proiectul inițial, observăm o serie de modificări: o parte a învelitorii din țiglă este înlocuită cu învelitoare din tablă fălțuită, soclul este tencuit, balustrada terasei de pe fațada principală este de zid cu mână curentă din bare metalice, cele 2 terase de pe fațadele dinspre grădină sunt închise cu zid și prevăzute cu ferestre dispuse izolat, având parapete mai înalte decât cele ale ferestrelor camerelor de locuit. De asemenea, este posibil ca marcarea accesului cu stâlpi din lemn pe soclu de piatră și porțiunea de acoperiș aferentă sa nu se fi realizat niciodată.

Deși nu a suferit modificări recente în ceea ce privește finisajele exterioare, vila Boeru prezintă o serie de degradări cauzate de lipsă de întreținere (tencuială căzută, țiglă desprinsă, infiltrații). Nu se cunoaște starea de conservare a interiorului.

În corpul de clădire alipit înainte de 1970 pe latura de sud a clădirii funcționează Poliția Locală a Municipiului Câmpina.

Vila Boeru nu beneficiază de niciun statut de protecție legală.

Fișă realizată de arh. Ștefana Pascu-Nica

•

Note:

1 Susținea prin donații societăți cu activitate în domeniile social, cultural sau educațional, precum Steaua (coordonată de Spiru Haret și înființată pentru „întinderea învățăturii în popor prin tipărirea și răspândirea de scrieri, publicații morale, patriotice și de folos practic”) sau Centrala Caselor Naționale.

2 Conducător al agenților de schimb ori ai mijlocitorilor oficiali, care prezidează camera lor sindicală, face parte din organele de conducere a bursei și execută ordinele de bursă ale justiției și a altor organe de stat.

3 Termenul folosit în limbajul comun pentru a denumi aceste spații este “veranda”.

4 Cu aspect de prispă, pe care proprietarul o declară în Buletinul clădirii din 1948 ca fiind balcon.

5 Două dormitoare și o cămară.

6 M.O. nr. 33/10.02.1931

7 Cu mențiunea „parte integrantă din clădirea principală, construită de Sfatul Popular al Raionului Câmpina”.

Bibliografie:

Ziarul Adevărul nr. 12189/21.10.1923

Monitorul Oficial:

M.O. Nr.195/30.11.1923

M.O. Nr.181/15.08.1926

M.O. Nr.209/22.09.1927

M.O. Nr.156/18.07.1928