În anul 1933, conductorul arhitect Romulus Grigoropol realiza un al doilea proiect de locuință ce urma a fi construită pe strada Griviței, de data aceasta la nr. 68. În mod surprinzător, cele 2 vile nu aveau în comun doar strada pe care se aflau, ci și faptul că erau construcții-gemene, aproape identice  (dar poziționate în oglindă) și ambele erau deținute de diriginți ai Oficiului PTT Câmpina. Terenul de la nr. 68 se afla chiar vis-a-vis de clădirea în care funcționa Poșta Câmpina și era în proprietatea dirigintelui PTT Constantin Patrichi, la acea dată oficiant superior clasa I.

Locuința dirigintelui Patrichi avea 3 niveluri (parter, etaj și subsol) și o suprafață construită de 100 mp. Parterul era format din vestibul, hall și sufragerie, balcon, salon, un coridor, scară principală, bucătărie, cămară, grup sanitar, scară acces subsol și acces de serviciu. La etaj erau 3 dormitoare, un balcon cu pergolă, suprapus peste balconul de la parter, o baie, un grup sanitar, un hol, scara principală și scara de acces în pod. La subsol se aflau dependințele: scara de acces în subsol, un coridor, camera personalului de serviciu, spălătoria, o cămară, pivnița și garajul.

Clădirea fost ridicată pe fundații de beton, având subsol cu pereți din beton, suprastructura din cărămidă și stâlpișori din beton și acoperiș în șarpantă cu învelitoare din tablă de fier, mascat de atice. Podul era nelocuibil și avea înălțime redusă. Totuși, era prezent în fațade prin ferestrele amplasate la acest nivel nu doar pentru iluminare și ventilație, ci și din considerente estetice. Clădirea era branșată la electricitate, apa curentă, canalizare și gaze naturale. Încălzirea se făcea cu sobe de teracotă.

Vila Patrichi este localizată central, la vest de bulevardul principal al orașului, într-o zonă a cărei tramă stradală începuse să se cristalizeze încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Strada Griviței se distinge pe planul rusesc al orașului Câmpina, întocmit în anul 1830. Fondul construit, format preponderent din locuințe unifamiliale cu regim mic de înălțime (P, P+1E), datează însă în cea mai mare parte din perioada interbelică, atunci când dezvoltarea economică a orașului trecea printr-o perioada de grație, datorită extracției și prelucrării țițeiului. În cadrul parcelei, vila Patrichi este alipită la calcan pe latura de sud de casa existentă pe terenul vecin.

Locuința dirigintelui Patrichi a fost proiectată, ca și vila C. Gheorghiu, în stil modernist cu elemente Art Deco. Estetica modernistă era prezentă prin fațadele albe cu finisaj preponderent neted (în prezent, zonele de fațade proiectate a fi netede sunt finisate cu tencuială amprentată), ferestrele de colț, cele în bandă și cele de tip hublou, asimetria, planul fluid, articulat, zonificarea funcțiunilor. 

Motivele specific Art Deco sunt retragerile în trepte, balcoanele curbate, pergola de la nivelul etajului, benzile decorative cu striații orizontale din prelungirea ferestrelor, ancadramentele telescopice, panoul decorativ de pe fațada nordică, friza decorativă de la nivelul cornișei aticului și diferite elemente de feronerie decorativă (ușa de intrare pe care este reprezentat motivul curcubeului, balustrade din bare orizontale). Împrejmuirea către stradă, existentă și astăzi, înglobează la rândul ei grilaje cu bare orizontale drepte și ondulate din fier forjat. Este de remarcat înălțimea mică a împrejmuirii spre spațiul public, un element pitoresc care arată deschiderea spre oraș și permite percepția neîngrădită a clădirii. Astfel, casa și curtea ei devin parte integrantă a imaginii spațiului public.

Revenind la elementele stilistice întâlnite la nivelul fațadelor, trebuie menționate influențele clasicizante reprezentate de pilaștrii adosați care se întind pe aproape întreaga înălțime a clădirii, precum și pilaștrii și colonetele cu baze și capiteluri stilizate de la nivelul podului. Pot fi identificate, de asemenea, elemente ale arhitecturii autohtone, precum tencuiala amprentată (cel mai probabil realizată la momentul ridicării construcției, deși nu era prevăzută în proiect) și acoperișul în șarpantă, care nu e vizibil de la nivelul străzii, însă reprezintă o necesitate în zona deluroasă, unde precipitațiile sunt însemnate. În 1948, vila Patrichi era ocupată în totalitate de chiriași, deoarece trecuse în proprietatea moștenitorilor săi care aveau domiciliul în Ploiești. Din Buletinul clădirii întocmit în 1948 nu reiese cu exactitate câte familii puteau locui simultan în vila Patrichi, fiindcă fuseseră declarate modificări nesemnificative la nivel de configurație și funcțiuni: la parter, salonul era folosit ca dormitor, la etaj, dormitorul dinspre grădină fusese transformat în cămară, iar în podul nelocuibil fusese amenajată o cameră, a cărei funcțiune nu se cunoaște. În perioada comunistă, în vila Patrichi au locuit cu chirie numeroase familii. Fișa pentru delimitarea, numerotarea și măsurarea clădirilor și locuințelor întocmită în 1965, menționează că aici locuiau cu chirie 5 familii, în total 20 de persoane. La parter erau 2 unități locative, la etaj 2, iar în subsol una. La fiecare nivel exista câte o baie sau un closet, iar bucătăria fusese amenajată în pod. Cu toate acestea, configurația inițială a spațiilor fusese menținută aproape neschimbată. În 1967, în vila Patrichi s-a mutat familia Lelia și Gheorghe Duță, ambii soți fiind dascăli la Liceul Ilie Pintilie din oraș. Ca profesori de biologie, respectiv fizică, aceștia au îndrumat numeroase generații de elevi câmpineni. Astăzi, vila Patrichi se află în proprietatea moștenitorilor acestei cunoscute și apreciate familii de intelectuali.

Deși vila Patrichi nu beneficiază de niciun statut de protecție legală, proprietarii actuali au restaurat-o în spiritul proiectului inițial, păstrând sau reconstituind fidel elementele de stil (tâmplăria, feroneriile, elementele decorative de la nivelul fațadei, forma acoperișului). Singurul element care a nu a fost menținut este pergola din lemn care acoperea balconul mare de la etaj.

Fișă realizată de arh. Ștefana Pascu-Nica

•

Bibliografie:

P.U.G. Municipiului Câmpina, Județul Prahova 2013.,

M.O. nr. 267/03.03.1911

M.O. nr. 59/16.06.1911

M.O. nr. 62/17(30).06.1915

M.O. nr. 246/25.10.1937

M.O. nr. 308/31.12.1941 (Partea I)

M.O. nr. 37/15.02.1945 (Partea I)