Ion Elian a absolvit în 19211, Şcoala Națională de Poduri şi Şosele (SNPS)2 din Bucureşti și în 1929 Școala Superioară de Electricitate (Supelec) din Paris. În perioada 1920-1928 a lucrat ca inginer în cadrul Societății „Electrica” din Câmpina, din 1929 până în 1935 fiind inginer șef de serviciu în cadrul aceleiași societăți. De-a lungul timpului, s-a remarcat ca membru fondator al Societății Anonime Române pentru Industrii Textile și Cabluri Metalice – INDOTEX, București (1944), director al Societății Concordia – SARPIP (1944), director al Societății Anonime Române “Steaua Electrică” (1944), membru al consiliului de administrație și subdirector al Societății Anonime Române pentru Forța și Lumina Electrică “Ialomița” (1944), membru ales al Comitetului Central al Asociației Generale a Producătorilor și Distribuitorilor de Energie Electrică din România – APDE (1945).
În 1937, Ion Elian îi solicită arhitectului Nicolae Grigorcea să realizeze proiectul unei locuințe unifamiliale pe care dorea să o construiască pe terenul de pe strada Plevnei, nr. 29, teren retras de la stradă. Accesul se făcea printr-o alee îngustă ce deservea doar proprietății inginerului Elian. Ulterior, această alee a fost prelungită pentru a oferi acces și altor imobile și a primit denumirea Aleea Școlii. Locuința inginerului Elian avea 3 niveluri, parter, etaj și subsol și o suprafață construită de 124 mp. Parterul era format din vestibul, sufragerie și haal, birou, scara principală, grup sanitar, bucătărie, camera și baia personalului de serviciu, scara și accesul de serviciu. La etaj erau 3 dormitoare, o terasă, o baie, un hol și scara principală, scara de serviciu, 2 debarale și un balconaș. Subsolul adăpostea dependințele: scară de serviciu, un coridor, spălătoria, 2 încăperi pentru pivniță și un grup sanitar.
Clădirea a fost ridicată pe fundații de beton, având subsol cu pereți din beton, suprastructura din cărămidă, șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă. Prin autorizația de construire s-a stabilit branșarea imobilului la sistemul de alimentare cu apă al orașului, deși proprietarul făcuse cerere de racordare la instalația existentă pe terenul vecin, deținut de ing. Vartic care își construise locuința cu doar 2 ani înainte, deoarece distanța până la conducta de apă a orașului era considerabilă. Astfel, locuința familiei Elian a fost branșată la electricitate, apă curentă, canalizare și gaze naturale. Încălzirea se făcea centralizat cu calorifere.
Vila Elian este localizată central, la vest de bulevardul principal al orașului, într-o zonă a cărei tramă stradală începuse să se cristalizeze încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Fondul construit datează în cea mai mare parte din perioada interbelică, atunci când dezvoltarea economică a orașului trecea printr-o perioadă de grație, datorită extracției și prelucrării țițeiului. Locuințele unifamiliale construite atunci în această zonă aparțineau în principal inginerilor care erau angajați ai numeroaselor societăți ce activau în Câmpina, în domeniul petrolier sau în alte domenii conexe.
Vila Elian a fost proiectată în stil modernist cu specific local și influențe mediteraneene. Stilul modernist transpare prin următoarele caracteristici: orizontalitatea liniilor, dispunerea ferestrelor în bandă, asimetria, glisarea terasei de la etaj pe 2 direcții față de volumul principal pentru a genera un volum de sine stătător ca spațiu intermediar între interior și exterior, zonificarea funcțiunilor și marcarea lor în fațade (opacitate pentru spațiile private și transparență pentru spațiile de reprezentare), planul liber, fluid, articulat (cât permite materialul de construcție – cărămida).
Elementele de stil cu specific local regăsite în proiect sunt următoarele: acoperișul de tip șarpantă cu învelitoare din olane, fațadele finisate cu tencuială texturată și placări din cărămidă și piatră de râu „așezată”. Elementele de influență mauro-florentină sunt reprezentate prin: stâlpul cu capitel simplificat de la nivelul terasei etajului; ferestrele prevăzute cu grilaje; glafurile decorate cu olane, grinzile aparente din lemn, cu rol de exprimare a structurii la nivelul fațadelor. În Buletinul clădirii din 1948, familia Elian nu figura ca locuind aici. Vila fusese închiriată de Centrală Petroliferă Muntenia și era folosită ca locuință de serviciu pentru angajații acestei entități de stat. Prin decretul nr. 92/19.04.1950, vila inginerului Elian din Câmpina, str. Plevnei, nr. 23A a fost naționalizată, alături de un apartament pe care acesta îl deținea în București, pe strada Roma, nr.2.
După naționalizare, în vila Elian au continuat să locuiască cu chirie numeroase familii. În Fișa pentru delimitarea, numerotarea și măsurarea clădirilor și locuințelor întocmită în 1965, se certifică faptul că locuința fusese reorganizată în 3 „apartamente”, în fiecare dintre ele locuind câte o familie, în total 11 persoane. Cu toate acestea, vila nu suferise reconfigurări majore ale spațiilor interioare. Vila Elian a fost retrocedată, dar nu este locuită. În prezent, se află într-o stare de conservare mediocră la nivelul fațadelor. Deși tâmplăria și finisajele exterioare sunt cele originare, cu excepția învelitorii din olane care a fost înlocuită cu tablă fălțuită, casa prezintă o serie de degradări cauzate de lipsa de întreținere (tencuială desprinsă, olane căzute, infiltrații). Mai mult, la nivelul parterului, pe latura de vest i s-a alipit o construcție minoră, care obturează fereastra sufrageriei. Nu se cunoaște starea de conservare a interiorului.
Vila Elian nu beneficiază de niciun statut de protecție legală.
Fișă realizată de arh. Ștefana Pascu-Nica
•
Note:
1 În 1921 a absolvit o serie de 20 de studenți, Ion Elian având a noua medie.
2 Devenită în același an universitar Şcoala Politechnică.
Bibliografie:
*Aniversarea a 75 ani de învățământ technic în România, 50 ani dela reorganizarea şcoalei naţionale de poduri şi şosele, 10 ani dela infiinţarea şcoalei politechnice, Ed. Cartea Românească, București, 1931
*Buletinul Asociațiunei Generale a Inginerilor România (AGIR), 1925.
M.O. nr. 35/11.02.1944
M.O. nr. 278/30.11.1944
M.O. nr. 161/19.07.1945
P.U.G. Municipiului Câmpina, Județul Prahova, 2013.
