Iacob Manughevici s-a născut în 1887 în comuna Faraoani, jud. Bacău. A absolvit Școala Tehnică Superioară din Munchen în 1920, secția inginerie mecanică. S-a stabilit în Câmpina în 1923, fiind angajat al Rafinăriei Steaua Română, între 1925 și 1934. În primii ani după mutarea sa în Câmpina, a beneficiat de locuințe de serviciu pe str. Ion Brătianu, nr. 84 (1925-1927) și ulterior pe str. Grigore Cantacuzino, nr. 6 (1928-1934).

În 1933, Iacob Manughevici împreună cu soția sa, Elena, își construiesc o locuință proprie în stil modernist pe strada Mărășești la nr. 32. Localizată central, la vest de bulevardul principal al orașului, într-o zonă a cărei tramă stradală începuse să se cristalizeze încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, strada Mărășești s-a constituit în 2 etape. Sectorul vestic, pe care se afla și terenul inginerului Philippide, se distinge pe harta Fligely din 1856, însă este posibil să fi fost trasată cu câteva decenii mai devreme. Acest sector al străzii a purtat denumirile Fundătura Grivița, apoi str. Evanghelică, devenind str. Mărășești în 1923. Sectorul estic a fost trasat în 1936 pe proprietatea ing. D.A. Paștia, al cărui nume l-a și purtat inițial. Acesta a parcelat terenurile care mărgineau noua stradă și le-a vândut individual. În 1940, considerându-se că funcționa ca o prelungire a străzii Mărășești, strada D. A. Paștia a primit denumirea Mărășești, realizându-se în consecință și actualizarea numerelor poștale. Fondul construit al acestei zone, format preponderent din locuințe unifamiliale cu regim mic de înălțime (P, P+1E), datează în cea mai mare parte din perioada interbelică, când dezvoltarea economică a orașului trecea printr-o perioadă de grație, datorită extracției și prelucrării țițeiului. Locuințele unifamiliale construite atunci aparțineau în principal inginerilor care erau angajați ai numeroaselor societăți ce activau în Câmpina în domeniul petrolier sau în domenii conexe. Vila Manughevici face și ea parte din această categorie a locuințelor ai căror comanditari aveau studii superioare (de multe ori chiar în străinătate), un grad de cultură ridicat, o bună situație financiară, deschidere către nou și apetența pentru confort.

Proiectată de arhitectul Ion Boceanu, vila Manughevici a fost ridicată pe fundații de beton, având subsol cu pereți din beton, suprastructură din cărămidă și acoperiș în șarpantă cu învelitoare din tablă de fier, mascat de atice. Clădirea era branșată la electricitate, apa curentă, canalizare și gaze naturale. Încălzirea se făcea centralizat, cu calorifere. Vila Manughevici avea o suprafață construită de 148 mp și 3 niveluri, subsol parțial, parter și etaj parțial. Parterul era nivelul principal și se compunea din vestibul, hall și sufragerie cu terasă acoperită, un dormitor, un hol și casa scării, o baie, un grup sanitar, bucătărie, camera personalului de serviciu și accesul de serviciu. Etajul adăpostea un hol și casa scării, o cameră de lucru cu terasă și un spațiu tehnic în care erau instalate un boiler și un rezervor de apă, aceeași încăpere fiind folosită și ca depozitare. La subsol, scara cobora direct într-o cameră tehnică unde se aflau cazanul și instalația de încălzire centrală, spațiu ce adăpostea și spălătoria. O altă încăpere servea drept pivniță.

Vila Manughevici este un exemplu de arhitectura modernistă de manual, întrunind toate elementele specifice stilului: jocul de volume „pure”, fațadele albe, cu finisaj neted, lipsa totală a oricăror elemente decorative, ferestrele de colț, ferestrele în bandă, asimetria, planul fluid, articulat, zonificarea funcțiunilor. De inspirație Art Deco, terasa semicirculară acoperită de pe fațada de S-V este un element intermediar de legătură între interior și exterior. Soluția de acoperire a acestei terase este foarte specială, constând într-o placă subțire de beton ce sta în consola pe o lungime considerabilă. Și în cazul casei Manughevici întâlnim acoperișul de tip șarpantă, care nu e vizibil de la nivelul străzii fiind mascat de atice, însă este un element specific local ce nu poate lipsi în zona deluroasă, unde precipitațiile sunt însemnate.

Deși în perioada comunistă vila Manughevici nu a fost naționalizată, proprietarilor li s-a impus să primească chiriași. În Fișa pentru delimitarea, numerotarea și măsurarea clădirilor și locuințelor întocmită în 1965, se certifică faptul că locuința fusese reconfigurată în 3 „apartamente”, două la parter și unul la etaj. La parter, într-unul dintre apartamente, locuia familia Manughevici, în timp ce al doilea apartament era ocupat de chiriași. Apartamentul de la etaj figura ca fiind în proprietatea lui Gheorghe Chirvăsuță, care locuia acolo împreună cu soția sa.

În prezent, clădirea este în stare satisfăcătoare de conservare la nivelul fațadelor. La parter se păstrează tâmplăria și jaluzelele originare din lemn. Recent, la etaj s-a montat tâmplărie din PVC, iar deasupra ieșirii pe terasă a fost adăugată o copertină semicilindrică acoperită cu policarbonat. Mai mult, etajul a primit un acoperiș de tip șarpantă, fără streașină, însă a cărui pantă este vizibilă și unifică 2 volume care inițial aveau înălțimi diferite. Logica volumetriei inițiale, care făcea posibilă descifrarea ierarhizării spațiilor interioare prin observarea fațadelor este astfel viciată. Integritatea stilistică a casei Manughevici a fost afectată și prin desființarea terasei semicirculare de pe fațada de S-V. În prezent, în locul acesteia există o construcție minoră, având goluri de dimensiuni variate, cu dispunere aleatorie. Nu se cunoaște starea de conservare a interiorului.

Vila Manughevici se află în perimetrul Zonei protejate cu valoare istorică și arhitecturală, definită prin P.U.G. Câmpina (capitolul I, punctul 5.1.)

 Fișă realizată de arh. Ștefana Pascu-Nica

•

Bibliografie:

*Buletinul asociațiunei generale a inginerilor România (AGIR), 1922-1934.

*P.U.G. Municipiului Câmpina, Județul Prahova, 2013