Vila Steensballe II – Modernism Ascuns

Vila Steensballe I și II sunt localizate central, la vest de bulevardul principal al orașului, într-o zonă a cărei tramă stradală începuse să se cristalizeze încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Strada Mărășești s-a constituit în 2 etape. Sectorul vestic, pe care se afla și terenul familiei Steensballe, se distinge prima dată pe harta Fligely din 1856, însă este posibil ca trasarea ei să fi fost mult anterioară, cu câteva decenii mai devreme. Acest sector al străzii a purtat denumirile Fundătura Grivița, apoi str. Evanghelică, devenind str. Mărășești în 1923. Sectorul estic a fost trasat în 1936 pe proprietatea ing. D.A.Paștia, al cărui nume l-a și purtat inițial. Acesta a parcelat terenurile care mărgineau noua stradă, terenuri pe care le-a vândut ulterior individual. În 1940, fiind considerată o prelungire a străzii Mărășești, străzii D. A. Paștia i se atribuie și ei această denumire, realizându-se în consecință și actualizarea numerelor poștale în continuarea străzii Mărășești. Fondul construit al acestei zone, format preponderent din locuințe unifamiliale cu regim mic de înălțime (P, P+1E), datează în cea mai mare parte din perioada interbelică, atunci când dezvoltarea economică a orașului trecea printr-o perioadă de grație, datorate extracției și prelucrării țițeiului. Locuințele unifamiliale construite atunci aparțineau în principal inginerilor care erau angajați ai numeroaselor societăți ce activau în Câmpina în domeniul petrolier sau în domenii conexe, așa cum este și cazul locuințelor Steensballe, ale inginerului Otto Steensballe pe terenul achiziționat de soția sa Grace Otto Steensballe în 1935, prin actele transcrise de Tribunalul Prahova în același an.

De origine daneză, Otto Steensballe s-a născut în 1883 în Odesa, Rusia. Părinții săi, Waldemar și Anastasia (născută Metaxa) au emigrat în România la începutul anilor 1900, stabilindu-se la București, familia având reședința în 1906 pe str. Leonida, la nr. 31 bis. În același an, Waldemar Steensballe lucra ca funcționar în cadrul Societății pentru Industria Petrolului „Telega Oil” cu sediul pe str Lipscani, la nr. 10. Otto Steensballe s-a stabilit în Câmpina în 1903, la vârsta de numai 20 de ani. Inginer hotarnic, procurist cu terenuri petroliere, proprietar și concesionar de terenuri și sonde, exploatator de petrol, Otto Steensballe s-a remarcat rapid în cadrul comunității câmpinene prin activitatea și averea sa. În 1918, Otto Steensballe s-a căsătorit la Câmpina cu Grace Beatrice Kleinhenn, de origine engleză, dar născută la București în 1895. Au avut împreună 3 copii: Cristian (n. 1919), Simona-Lucia-Maria (n. 1921) și Otto Vladimir (n. 1926). În lista capilor de familie din 1920, Otto Steensballe figura cu domiciliul pe str. Griviței la nr. 12. Prin decizia Consiliului de Miniștri nr. 1821/1929 bazată pe încheierea nr. 561/1929 a Comisiunii de Naturalizare, Otto Steensballe primea cetățenie română, renunțând totodată la cea daneză. În jurnalul Consiliului de Miniștri se afirma că “fiind inginer și exploatator de petrol […] se găsește în situațiunea de a fi considerat util națiunii”, “își are asigurate mijloacele de trăi”, “are bune purtări în societate, nu a suferit nicio condamnațiune penală pentru fapte infamante și nici nu i s-a cerut extrădarea din țară”.

În deceniul al treilea al secolului XX, pe strada Mărășești din Câmpina, la numărul 18, s-au construit în timp două case, ambele solicitate de către familia Steensballe arhitectului Richard Bordenache¹. Prietenia dintre familia Steensballe și familia Bordenache este mărturisită și de schimbul de corespondență dintre cele două, în special de o scrisoare adresată Inginerului Otto Stensballe la data de 2 mai 1937, semnată de către arhitect și soția sa, arheologul Gabriella Bordenache. Această scrisoare care face parte din arhiva familiei Tudor Grigoraș (nepot al Ing. Otto Steensballe) a declanșat întregul proiect “Modernism Ascuns”. Iată ce conține această mărturie:

Către: D-na și Dl Inginer Otto Steensballe, Câmpina, ROMÂNIA

Bosfor – Istanbul, 2 mai 937

Christos a înviat! Nous avons décidé que Richard vous construise encore une villa, sur le riants bords du Bosphore !! Agréez notre affectueux souvenir et nos meilleurs vœux pour Pâques.

Gabriella et Richard Bordenache. ²

Prima vilă a fost construită în 1936, atunci când Grace Steensballe solicită primăriei orașului aprobarea proiectului unei case cu suprafața de 340 mp, cu un număr de 4 niveluri: parter, două etaje și mansardă. Pentru cea de-a doua vilă nu s-a identificat dosarul autorizației de construcție, însă aflăm informații din buletinul construcției din 1948 în care executarea noii locuințe este datată în anul 1938. Anul construcției apare cu un an mai târziu decât cel de la primirea corespondenței, ceea ce anunță un posibil interval ce ar fi putut cuprinde discuțiile anterioare purtate între comanditar și arhitect pentru o nouă vilă, nu pe malul Bosforului, așa cum în glumă promite arhitectul, ci pe același teren al familiei. În actul dotal semnat de Grace Otto Steensballe, Simona O. Steensballe și Niculae T. Grigoraș din 27 februarie 1946, sunt menționate caracteristicile urbanistice și vecinătățile imobilelor aflate în proprietatea familiei:

Subsemnata Grace Otto Steensballe, Str. Mărășești Nr. 18, declar că la trecerea în căsătorie a fiicei mele majore, Simona Otto Steensballe, tot din Câmpina, Str. Mărășești 18 Nr. 18, după Dl. Niculae T. Grigoraș, geolog, domiciliat în Câmpina, Str. Mărășești Nr. 18, îi constitui ca dotă un imobil compus din teren în suprafață de 802 (opt sute doi) metri pătrați, împreună cu casa cu etaj compusă din mai multe camere, ce se află pe acest teren, situat în Câmpina, Str. Mărășești 18 și învecinat la Răsărit cu soții Brândușa și Ștefan Philippide, la Apus cu restul terenului meu înzestrătoarea Grace Otto Steensballe, la Miază-zi cu Str. Mărășești și la Miază-noapte cu restul proprietății mele înzestrătoare Grace Otto Steensballe. ³

Convingerea de expunere a unui statut public ridicat, ce se înfățișează mai ales prin funcția de reprezentare pe care o au vilele construite de către comanditarii înstăriți și cu funcție publică importantă, se poate observa și în modul în care este stipulată în actul dotal înstrăinarea imobilului. În cazul unei înstrăinări, înzestrătoarea se asigură ca acest lucru să se poată realiza doar prin cumpărarea unui alt imobil care să valoreze cel puțin 80% din valoarea imobilul existent, astfel încât noua locuință să poată să răspundă de asemenea funcției de reprezentare necesară familiei. Mai mult decât atât, nu putem ignora erudiția pronunțată a comanditarilor și deschiderea acestora către arhitectura cu influențe străine, alăturată experienței vaste a arhitectului; toate părțile colaborând pentru crearea acestei imagini publice de reprezentare. Acest lucru se poate observa mai ales prin împrumutul tipologiilor de clădiri din cultura italiană, vilă și palazzetto, pentru cele două imobile pe care le vom detalia ulterior. Folosirea acestei tipologii de construcție în percepția imaginii urbane, care se regăsește și în tipologia planimetrică a vilei Steensballe I, este justificată de experiența arhitectului Richard Bordenache. Ca proaspăt absolvent al Școli Superioare de Arhitectură din București în 1929, a avut șansa devenirii bursier al Școlii Române din Roma în perioada 1930-1932, iar în 1933 ospitant. Perioada petrecută în Italia în mijlocul specialiștilor ce se preocupau, pe de o parte, de istoria arhitecturii alături de restaurarea monumentelor istorice (Gustavo Giovannoni era unul din profesorii asociați invitați ai Școlii Române de la Roma) și, pe de altă parte, de noile direcții moderniste apărute prin prisma regimului politic, a influențat proiectele sale viitoare. Putem observa diferitele direcții de proiectare pe parcursul devenirii arhitectului și profesorului Richard Bordenache: de la proiecte de restaurare, la un istoricism clasic, la un modernism moderat cu influențe mediteraneene italiene care, mai târziu, s-a transformat într-un modernism pur căruia arhitectul urma să își dedice întreaga profesie. În plus, este interesantă poziția proprietarilor în raport cu întregul ansamblu al celor două imobile și cu relațiile construcțiilor între ele așa cum au fost proiectate de arhitect, ceea ce denotă, dintr-o anumită perspectivă poate puțin direcționată, respectul pentru intenția proiectului (desigur, pe lângă orice rațiune de ordin juridic), așa cum observăm în cadrul aceluiași act dotal:

Noi toate părțile contractante specificăm că niciuna din ele și nici urmașii noștri, nu avem dreptul să separăm prin gard sau orice alt mod imobilul dotal susspecificat de restul proprietății mele înzestrătoarea, deoarece înțelegem ca totdeauna să menținem actuala situație de fapt.

•

Vila Steensballe II

În paralel și în opoziție cu Vila Steensballe I, ipostaza publică a Vilei Steensballe II este ascunsă, putând fi descoperită doar în raport cu prima vilă prin traversarea unui parcurs atent proiectat spre partea posterioară a proprietății familiei Steensballe. Odată descoperită, prezența ei nu este mai puțin solemnă față de vila din față. De data aceasta, interpretarea tipologică a unui palazzo nu mai este directă, însă vila este mult mai apropiată de elementele caracteristice modernismului moderat mediteraneean față de Vila Steensballe I și cu mai multe similitudini față de Vila Elian (Aleea Școlii nr. 4), proiectată de arhitectul Nicolae Grigorcea.

În aproape aceeași manieră ca la Vila Steensballe I, percepția construcției este croită în raport cu grădina din față care are rolul unui soclu înălțat și care este străbătută de parcursul axial atent proiectat, cu un set de trepte ce te conduc către intrarea principală. Percepția exterioară a fațadelor descrie o prezență moderată cu o volumetrie extraordinar de simplă și sinceră, trădând poate un funcționalism moderat prin anunțarea în fațadă a funcțiunilor încăperilor interioare, ceea ce poate fi interpretat ca o foarte discretă trimitere către modernismul funcționalist. Așadar, elemente ale modernismului se identifică în: zonificarea funcțiunilor și marcarea lor în fațade; asimetria construcției; lipsa decorațiilor și fațadele netede. În ceea ce privește estetica totală exterioară, casa se apropie către o modernitate aplicată influențelor italiene, putând fi ușor încadrată în modernismul moderat mediteraneean. Modernitatea constă astfel și în fina adaptare a tipologiei de locuire și a elementelor mediteraneene, prelucrate și incluse delicat în volumetria simplă, de exemplu: ancadramente de cărămidă aparentă și arcele de cărămidă deasupra golurilor, elemente de exprimare în fațadă a structurii ascunse de cărămidă. Dacă la exterior privirea este controlată de axialitatea parcursului și de o sinceritate a fațadei, la interior, parcursul devine dinamic. Așa cum descrie prof. Ana-Maria Zahariade, casa te surprinde cu o bogăție spațială, similară secvențialității spațiale din concepțiile planimetrice ale raumplan-ului lui Adolf Loos⁴, cu secțiuni dinamice și planuri decalate pe înălțime.

Odată cu parcurgerea completă a casei, reușești să identifici două trasee care se răsucesc unul în jurul celuilalt: traseul locuirii de onoare, îmbrățișat de scări, dependințe funcționale conținute de traseul activității personalului de serviciu, parcurs secundar care funcționează ca o mașinărie interioară, așa cum descrie profesor Ana-Maria Zahariade descoperirea relațiilor spațiale din interiorul casei. În plus, trecerea de la clar-obscurul spațiilor de serviciu și mobilierul din lemn întunecat, către lumina saloanelor principale contribuie către atmosfera generală a locuinței și la promenada arhitecturală.

Pentru lectura planimetrică a imobilului, fără acces la documentația autorizației de construcție în ANPH, avem la dispoziție Buletinul Imobilului din 1948. Acesta conține schițele planurilor realizate de proprietari, schițe care indică funcționalitatea încăperilor și relația lor între ele, fără să poată oferi însă bogăția spațială interioară. Diferite planuri decalate în care se ascund funcțiuni complementare saloanelor de locuire amintesc de circuitul tipic al blockhouse-urilor moderniste, prin separarea clară a zonelor de locuit destinate proprietarilor, a zonelor destinate funcțiunilor conexe și ale personalului de serviciu. În plus, micile dependințe necesare locuirii, depozitări, calorifere, nișe de încălzire, băi, toate aceste încăperi de serviciu oferă spațiu locuirii și îl îmbrățișează, ascunzându-se prin unghere care cu greu au putut fi reprezentate de proprietari în planurile schițate. Materialității mobilierului conceput din lemn întunecat i se alătură structura plafonului de lemn casetat – care amintește de materialitatea construcțiilor mediteraneene (în anumite cazuri o structură falsă, grinzile principale susțin pe o singură direcție, iar între cele secundare nu exista continuitate.)

În schița Buletinului Clădirii, se poate observa cum saloanele bune ies la lumină, spre fațada principală de Sud, lăsând către Nord-Vest încăperile minore. Parterul adăpostește un apartament cu un dormitor, o sufragerie, vestiarul central cu acces la scara principală, precum bucătăria adosată scării și intrării de serviciu. În ceea ce privește partiția următoarelor etaje, din aceleași documente ale anului 1948 identificăm la etajul întâi un apartament format din două dormitoare, o toaletă, o bae, și o cămăruță, traversate de scara principală și de cea serviciu, iar mansarda adăpostește un dormitor și dependințe de serviciu (bucătărie, cămară, terasă și o singură scară de serviciu, ceea ce indică destinația acestui etaj personalului de serviciu). Subsolul conține încăperi tehnice (calorifer) și de depozitare (pivnița). Clădirea era branșată la electricitate, apa curentă, canalizare și gaze naturale. Încălzirea se realiza centralizat, cu calorifere. Același dosar din 1948 descrie daunele construcției realizate în timpul raidurilor aviației anglo-americane din 5-6 mai 1944. Mai multe proiectile au distrus aripa dinspre strada Mărășești a Liceului de Fete „Iulia Hașdeu”, iar asupra Vilei Steensballe II au apărut crăpături în peretele vestic, atât la nivelul parterului, cât și la nivelul etajului.

În Buletinul construcției din 1948, vila Steensballe II figurează ca fiind împărțită în 3 unități locative, fără a fi clar care era configurația fiecăreia. Otto Steensballe împreună cu fiul cel mic, Vladimir Steensballe ocupă unul dintre apartamente, fiul cel mare Christian Steensballe împreună cu soția sa Elena, ocupă un alt apartament, în timp ce în cel de-al treilea locuiau chiriașii impuși proprietarilor de autoritățile comuniste. Între 1949 și 1951, mai multe familii au locuit cu chirie în vila Steensballe II. În luna iulie a anului 1950, membrii familiei Grigoraș și Steensballe părăseau cele două locuințe, în urma deciziei de naționalizare a Vilei Steensballe I și în urma preluării abuzive a Vilei Steensballe II, aceasta fiind omisă în actul de naționalizare. Conform ing. Tudor Grigoraș, urmașul celor două familii, familia Grigoraș s-a mutat cu chirie în Câmpina pe strada Griviței 83 împreună cu d-na Steensballe, iar dl. Steensballe s-a mutat la Breaza cu domiciliu forțat. Datorită poziției de cadru didactic superior la Facultatea de Geologie din București a doctorului în științe Niculae T. Grigoraș, familiei sale i-a fost repartizat un apartament în București în care s-a mutat în vara anului 1952.

În prezent, Vila Steensballe II este în stare foarte bună de conservare, fără modificări recente majore la exterior. Vila Steensballe II se află în zona de protecție a monumentului istoric Vila Steensballe Otto, cod LMI 2015 PH-II-m-B-16397, fiind totodată inclusă în perimetrul Zonei protejate cu valoare istorică și arhitecturală, definită prin PUG Câmpina (capitolul I, punctul 5.1.)

Fișă realizată de arh. Andreea Boldojar și arh. Ștefana Pascu-Nica

•

Mulțumiri:

Mulțumiri deosebite familiei Tudor Grigoraș, urmași ai familiei Steensballe, care a împărtășit cu noi memoria celor două case realizate de arhitectul Richard Bordenache și care a declanșat începutul acestui proiect. De asemenea, le mulțumim actualilor proprietari ai Vilei Steensballe I și II – familiei Martin, Sönke și Postumia – care, cu aceeași bucurie, au primit acest proiect și ne-au deschis ușile, și la propriu, și la figurat, pentru a face cunoscute locuitorilor poveștile acestor vile ascunse ale orașului în cadrul evenimentelor realizate cu ocazia acestui proiect.

Note:

1 Așa cum susține urmașul familiei Steensballe, Tudor Grigoraș. Nu s-au putut identifica actele dosarului de autorizație de construcție și nici proiectul acestei vile care să certifice acest lucru. Însă intenția ansamblului celor două proiecte certifică formal apartenența lor la repertoriul aceluiași arhitect.

2 Traducere: “Am hotărât ca Richard să vă construiască o altă vilă pe malurile plăcute ale Bosforului!! Acceptați amintirea noastră afectuoasă și urările noastre cele mai bune de Paște. Gabriella și Richard Bordenache.”

3 Arhivă studiată de Mădălin Cristian Focșa în Arhiva Primăriei Municipiului Câmpina.

4 Raumplan se referă la o concepție arhitecturală a spațiilor interioare între ele cu o dinamică a parcursului spațial.

Bibliografie:

Anuarul Bucurescilor 1906, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, Bucuresti, 1906

Simona Luncaşu, “Câmpina de altădată: călătorie în timp”, Ed. Transilvania Expres, 2003

Edgar Geller, “Câmpina copilăriei mele”, Editura Victor Frunza, 1996

P.U.G. Municipiului Câmpina, Județul Prahova, 2013

Lista capilor de familie, 1920

MO nr.200/9.09.1929

MO nr.266/02.12.1925

MO nr.116/28.05.1926

https://oglindadeazi.ro/stiri/sovromuri-prahovene/